11 January 2007

Guvernul da 9 lei in plus la alocatia nou-nascutilor

Guvernul va da 9 lei in plus pentru copiii nou-nascuti. In sedinta de ieri a Executivului s-a decis ca alocatia pentru acestia sa se majoreze cu 4,5%, de la 195 lei la 204 lei, incepand cu luna ianuarie a.c. Fondurile vor fi asigurate de la bugetului Ministerului Muncii, iar de majorare vor beneficia peste 194.000 de nou-nascuti. Tot ieri s-a stabilit ca nivelul venitului minim garantat sa fie indexat cu 4,5% - nivelul prognozat al indicelui de crestere a preturilor pentru acest an -, incepand cu data de 1 ianuarie 2007. Astfel, pentru o persoana singura, acesta va creste de la 92 lei la 96 lei, pentru familii de 2 persoane, de la 166 lei la 173 lei, pentru familii de 3 persoane, de la 231 lei la 241 lei, iar pentru familii de 4 persoane, de la 287 lei la 300 lei.
Tot ieri, Guvernul a majorat alocatia de plasament cu 4,5%, incepand cu 1 ianuarie, valoarea lunara ajungand astfel la 86 lei. Efortul bugetar anual este de 2,544 milioane lei, pentru un numar estimat de 53.000 de beneficiari, si se asigura din fondurile Ministerului Muncii. Potrivit prevederilor legale, pentru fiecare copil incredintat, dat in plasament sau asupra caruia s-a instituit tutela se acorda o alocatie lunara de plasament pentru crestere si educare. De asemenea, Executivul a decis si o majorare cu 4,5%, tot de la inceputul anului, pentru alocatia familiala complementara si cea de sustinere pentru familia monoparentala. Astfel, pentru familia cu un copil, alocatia creste de la 34 lei la 36 lei, pentru familia cu 2 copii, de la 40 lei la 42 lei, pentru familia cu 3 copii, de la 45 lei la 47 lei, iar pentru familia cu 4 sau mai multi copii, de la 50 la 52 lei. De asemenea, alocatia pentru familia monoparentala se majoreaza de la de la 50 lei la 52 lei pentru familia cu un copil, ajungand de la 76 lei la 79 lei pentru familia cu 4 copii. Totodata, s-a stabilit ca pentru a primi alocatie familiala complementara o familie trebuie sa aiba venituri nete lunare pe membru de familie de 176 lei, fata de 168 lei pana acum. Aceeasi crestere se aplica si pentru alocatia de sustinere pentru familia monoparentala. Numarul de beneficiari pentru aceste alocatii va fi de 956.000 de familii, iar efortul financiar este de 34,416 milioane lei. Fondurile necesare pentru plata ajutorului social sunt de circa 26 milioane lei, pentru un numar aproximativ de 480.000 de familii si persoane singure beneficiare.

sursa http://www.gandul.ro

No comments: